De ce vrei ca toti ceilalti sa fie ca tine?

Ai observat ca oamenii care sunt vegetarieni ridica in slavi beneficiile veganismului?

Ai observat ca oamenii care sunt casatoriti, incearca sa gaseasca si sa cupleze prietenii necasatoriti?

Cei care alearga maratoane incearca sa-i convinga si pe ceilalti sa alerge maratoane.

Cei care inoata propovaduiesc inotul.

Cei care tin dieta Dukan sustin ca dieta Dukan e cea mai smechera.

Cei care tin dieta Atkins iti arata cum sa slabesti in 30 de zile.

Si as putea continua cu exemplele … pana la nesfarsit.

Paradoxul este ca fiecare dintre noi crede despre sine insusi ca este o persoana rezonabila si toleranta, care se poate intelege cu ceilalti in majoritatea situatiilor si cu toate astea ne gasim deseori in situatii in care argumentam, ne certam si ne suparam daca cineva are o parere diferita de a noastra.

De ce ne vine atat de greu sa acceptam ca oamenii din jurul nostru sunt diferiti si pot sa aiba cu totul alte alegeri decat noi?

Am intalnit ingineri pentru care artistii erau niste neispraviti si artisti pentru care inginerii erau niste ratati mediocri.

Am intalnit oameni care nu fac sport in mod regulat si care considera alergatul o pierdere de vreme si alergatori care iau in ras pe cei care nu fac asta.

Etichetarile si separarile merg in profunzime chiar in acelasi domeniu de activitate.

Spre exemplu cei care fac Conservatorul si au studii pe muzica clasica ii considera pe ceilalti din industria muzicala niste diletanti.

Iar ceilalti ii considera pe clasicisti niste aroganti si invechiti.

Totul plecand de la deciziile pe care la un moment dat cineva le-a considerat bune pentru viata lui.

M-am surprins pe mine insumi de atatea ori in aceeasi capcana in care cred ca deciziile pe care le-am luat eu pentru mine sunt mult mai bune si mai de pret decat deciziile pe care le-a luat altcineva intr-o situatie asemanatoare.

Realitatea este ca fiecare traieste cu consecintele propriilor decizii.

Intrebarea este: de ce avem tendinta sa incercam sa ne impunem punctul de vedere asupra unui subiect asupra celorlalti?

De ce devenim predicatorii propriilor decizii?

Cred ca o parte din explicatie are legatura cu dorinta noastra de a ne apara individualitatea.

Se leaga cu faptul ca ne e greu sa recunoastem ca mai si gresim si cu faptul ca in viata de zi cu zi, de dimineata pana seara suntem centrul propriului univers.

Cineva spunea la un moment dat ca este inutil sa-ti faci griji ca cineva rade de tine atunci cand o dai in bara.

In realitate nimanui nu-i pasa asa mult de greselile tale, fiecare e prea ocupat sa-si dea seama cui ii pasa de greselile lui.

Mai multe experimente au ajuns la concluzia ca alt motiv pentru care suntem niste predicatori ai propriilor decizii e strans legat de cat de mult idealizam o anumita situatie prin care trecem.

Iar nivelul la care idealizam o situatie e mai mare cu cat avem sanse mai mici sa o schimbam.

Chestiunea asta e total altfel decat ne-am astepta si decat ne spun multi  “guru” din industria dezvoltarii personale.

PRACTIC… cu cat suntem mai mult blocati intr-o anumita situatie, si ni se pare ca nu exista cale de iesire cu atat mai mult incepem sa idealizam situatia respectiva si sa gasim justificari pentru care continuam sa ramanem in acea stare.

Ba chiar, incercam sa castigam adepti pentru stilul acela de viata.

Cum se numeste asta? Ah da, din nou Disonanta Cognitiva.

Vreti sa stiti motivul pentru care oamenii se schimba greu?

Nu e nici pentru ca nu pot, sau ca n-ar avea resurse, sau ca le-ar lipsi ceva.

Motivul principal pentru care oamenii se schimba greu este ca e mai confortabil sa te minti pe tine insuti decat sa recunosti ca esti intr-un mare rahat.

Pana la urma se spune ca adevarul te va face liber, dar mai intai te va infuria la culme …