Un impas

Am un prieten care lucreaza in domeniul productiei publicitare si care, zilele trecute – la o cafea, mi-a spus o poveste destul de interesanta. Tipul are 24 de ani, are un atelier unde lucreaza, in momentul de fata, 3 angajati platiti destul de ok. Anul trecut a avut insa un impas. Comenzile nu mai veneau, avea 4 angajati si stateau pur si simplu degeaba. Cheltuielile veneau, se adunau si, incet, tipul a intrat in depresie. Nu mai avea chef de munca, nu mai avea viziune, nu stia incotro se indreapta.

La un moment dat a decis sa apeleze la un psiholog, la care s-a dus vreo 3 sedinte. Acolo a inceput sa se deschida, sa verbalizeze problemele. Si mi-a spus cum, tot vorbind despre ceea ce il apasa si faptul ca nu gaseste nici o solutie, incet, a gasit raspunsul. Brusc s-a linistit, noaptea aceea a fost cea mai ‘usoara’ din anul respectiv. A doua zi il gaseai bandu-si extrem de calm, senin, cafeaua, la birou, cu 1 ora inainte de a-si incepe treaba. Si-a asteptat angajatii, i-a chemat la el, a ridicat din umeri..

“si le-am explicat ca sunt concediati…

Dintr-o data au disparut peste 50% din cheltuieli, am pastrat doar pe unul care mi-era ruda si intelegea ca ce intra, aia avem. Am rezistat si anul asta am ajuns la 3 angajati, avem comenzi si ei sunt mult mai bine platiti decat anul trecut. Dar viata a avut gust din momentul in care am avut un raspuns care, in principiu, era mai mult decat logic.”

3 thoughts on “Un impas”

  1. Era logic si pt ei, daca nu lucrau, din ce sa ii plateasca? la un moment dat te astepti la concediere. Acei oameni ar fi putut sa ajute firma cautand clienti si astfel pastrau locul de munca. o idee.

  2. era un tip, nu mai stiu cine anume, inventator, care a declarat ca majoritatea ideilor cu adevarat geniale (inovative si simple) i-au venit pe veceu!

    cred ca e cam acelasi lucru, in ambele cazuri, cei doi au fost nevoiti sa dea afara “lucrurile naspa” ca sa poata functiona memeaca….

Comments are closed.