Sunt intr-o dilema

Am primit pe mail un text la care n-am stiut ce sa raspund. De-asta am nevoie de parerea voastra. O sa-l pun exact asa cum a venit si astept comentariile voastre.

Si realizez cu stupoare ca de fiecare data cand ajung la o concluzie trista despre lume de fiecare data e momentul in care in carti/filme eroul romantic se sinucide. Deci teoretic macar, ar trebui sa existe o carte/un film pentru fiecare sinucidere romantica, altfel evolutia s-ar intrerupe.

Concluzia este ca mi-am creat o viata formata din momentele culminante ale fiecarei vieti.

*Perceptia romantica este rezultatul lecturilor, filmelor vizionate si a propriei gandiri.

Psihologic vorbind, teoretic sau chiar logic, exista asa ceva?”

10 thoughts on “Sunt intr-o dilema”

  1. Nu trebuie sa fie neaparat adevarata afirmatia k “eroul romantic” se sinucide, acesta in cele mai multe carti/filme reuseste sa isi implineasca dragostea sau sa isi sacrifice dragostea pentru persoana iubita. Romantismul pe are il abordam in viata personala este cu siguranta rezultatul cartilor/filmelor,dar raportate la propria personalitate a celui care o aplica. Pot exista asemanari intre perceptiile romantice a 2 sau mai multe persoane, dar in cele din urma nu pot fi identice(asta ar insemna ca nu ma mai fi unici).

  2. Raspuns la dilema.
    Am sa dau un citat inainte de orice. Un citat din mine [da, sunt infatuata. foarte.]
    EL si EA cea mai frumoasa poveste de iubire.
    Un eseu frumos despre ea si el. In care ea e femeia. Iar el e barbatul.

    EL Avea costumul strans lipit de corp.
    Si nu purta cravata.
    Mai tarziu aveam sa realizez ca tocmai lipsa etichetei m-a facut sa-i dau atentie.
    Stii ? Cum e faza cu produsul ala din raft cand ii cauti pretul. Si cum nu-l gasesti niciunde, il arunci la loc in raft. Nici macar nu te ostenesti sa intrebi vreun responsabil de raion ce si cum. Asa a fost si cu el.
    Nu mi-a zis pretul. Atunci i-am dat eu unul. Destul de logic, as spune, pentru o tipa de 30 de ani.

    EA era scriitoare de cuvinte.

    – Buna. Eu sunt EA. Imi pare bine de cunostinta.
    – Buna. Eu sunt EL. Intra, ia loc.
    Apoi ea si-a adjudecat locul.A intrat in loc si a plecat doar cand i-a spus el sa plece.
    fluturi fluturi fluturi
    fluturi fluturi fluturi
    fluturi fluturi fluturi
    Apoi, EA a capatat un al treilea ochi.
    EA: “Am un al treilea ochi. Cred. Sta atarnat intre inima si creier. E legat cu sfoara, strans. Cineva i-a facut un nod prea gros si mi-a ramas in gat. Comunicarea dintre inima si creier a devenit astfel imposibila. Acum ma zbat deci sa comunic cum pot. Si nu pot.”
    Ideea e ca fiecare o poveste. Mai mult sau mai putin sinucigasa. Un moment culminant din viata poate deveni usor, prea usor, un moment sinucigas. Te sinucizi din disperare, oricare ar fi cauza acestei disperari: dezamagirea in dragoste, saracia, boala, etc…Singurul motiv insa despre care oamenii fac filme [oricat de simplista ar parea aceasta concluzie] este: sinuciderea din dragoste. Madame Bovary sau Anna Karenina nu sunt doar zamislirile unor creiere luminate cu talent literar. Respectabilele doua doamne de mai sus exista in fiecare femeie. Unele femei sunt mai “dramatice”. Se vor eroine. Si atunci, voila, devin brusc raposate. In fine….de ce am dat citatul din mine? Pentru ca as putea continua acele randuri cum vreau eu. In functie de starea de moment. As putea continua povestea intr-un moment labil, unul in care e evident ca sunt marcata de filmele adaptari ale marilor clasici care au scris despre femeile fatale si iubirile lor neintelese. Poate ca sunt cinica, poate ca nu. Oricare ar fi adevarul….poate ca si eu merit un film/ o opera literara….chiar daca nu m-as sinucide niciodata.

    p.s. nu era tocmai un raspuns la intrebare. era doar un alt scenariu al aceleasi povesti.

  3. ar trebui sa ii spui sa aiba rabdare…sa mai creasca :)
    fiecare varsta are intrebarile ei. raspunsurile nu vin intodeauna imediat. deci, rabdare…

    p.s. de exemplu, vezi dilema mea…sunt sigura ca o sa mai spal vase mult timp de acum incolo :)))

  4. asta se intampla din cauza conditionarii sociale,cand nu ai grija ce iti bagi in cap. nu mai citi astfel de lucruri.Cred ca e invers, de fiecare data cand urmaresti astfel de materiale atunci ajungi la oconcluzie trista despre lume. Nu stiu daca am inteles bine intrebarea…..

  5. Personal consider ca noi nu suntem gandurile fie ca ele sunt romantice, sinucigase, fericite, diabolice sau plictisite. In momentul in care te uiti la gand si-l constientizezi acela dispare si se lasa linistea (meditatia ajuta).

    In rest, ceea ce credem ca este real, logic si teoretic nu este decat perceptia noastra. Raul sau binele sunt create de minte dar noi suntem mai presus de minte cand o controlam.

    Mai consider ca este important ca dragostea sa fie perceputa ca un proces independent de persoana asupra careia se revarsa. Bucura-te de dragostea pe care o porti dar nu crea din celalalt animalul tau de joaca fara de care nu vei mai putea avea momente culminante daca nu face actiune x si y. Fii liber si respecta libertatea tuturor.

  6. Normal, avand in vedere ca individul este suma trairilor proprii si a conditionarilor impuse de societate- pe tot parcursul vietii. Se ajunge in multe cazuri la amutirea totala a eului propriu in favoarea imaginii reflectate in societate. De asta a si aparut ( ironic mi se pare) termenul de “persoana”. Persona era masca folosita de actorii antici in teatrul grec.

  7. Buna Adi, am ajuns intamplator sau nu pe blogul tau si imi place foarte mult. Felicitari!

    Concluzia mea citind “dilema” este ca eroul tau sau eroina textului cauta momentul culminant al propriei vieti, pe care nu l-a trait inca, fapt care ii creeaza o foarte mare tristete si atunci cauta sa traiasca prin filme/carti ceea ce nu poate trai in realitate. Chiar si-a format un tipar de perceptie asupra lumii.

    Nu ai cum sa il ajuti doar scriindu-i, desi a-i putea sa-i scrii o metafora, despre cate sfarsituri poate avea o poveste daca cel care o scrie/regizeaza ar alege diferit. Ai putea chiar sa sa-i ceri sa iti spuna variantele ei/lui asupra “marilor momente” ce ar face mai exact, si sa mergi din intrebare in intrebare pana ajungi la esential – adevarata teama. O data constientizata adevarata teama din spatele “momentelor” va intrerupe tiparul si va putea avea o noua perspectiva – de ancorare in prezent, aici si acum.

Comments are closed.