O sa-ti spun ceva cu care la inceput n-o sa fii de acord. O sa te surprinda, poate. O sa negi si o sa spui ca tu nu esti asa. Apoi pe masura ce te gandesti si iti observi propriul comportament o sa-mi dai dreptate. Ideea asta o sa-ti intre in creier tiptil pana cand la un moment dat o sa se declanseze. Pregatit?
Esti un robot!
Te-ai gandit ca majoritatea lucrurilor pe care le faci zi de zi le faci complet automat si robotic?
Cu ce pantof te-ai incaltat prima oara astazi? Mai multe studii spun ca punem prima oara in picior in fiecare zi acelasi pantof prima oara, ori stangul, ori dreptul. Acum te gandesti care e cazul la tine dar nu asta e relevant. Cand te-ai incaltat prima oara ai facut-o fara sa te gandesti. A fost repetitiv, robotic, din obisnuinta.
La ce ora te-ai trezit astazi? Care e primul lucru pe care l-ai facut dupa ce te-ai trezit? Ce ai verificat imediat ce ai deschis computerul? Cu ce te-ai dus la serviciu? Cu cine ai vorbit prima oara la telefon?
Daca iti dai seama ca azi, ieri, si saptamana trecuta ai facut exact aceleasi lucruri, in aceeasi ordine, sa stii ca nu esti singurul. Traim prin ritualuri si obiceiuri, prin lucruri repetate inconstient.
Chiar si cei care spun ca nu au o zi care seamana cu alta, prin natura activitatii lor profesionale se vor regasi in aceste exemple. Au acelasi gen de activitati, zi dupa zi dupa zi.
Si asta nu e neaparat rau.
Faptul ca traim in majoritatea timpului pe autopilot nu e rau sau bun in sine. Asta spune despre noi doar ca suntem niste fiinte care lucreaza pe baza unor AUTOMATISME. Chiar si in organismul nostru, de la nivel microcelular pana la nivel de grupe musculare, totul se petrece prin mii de procese automate. Cand studiam medicina lucrul care m-a fascinat cel mai mult a fost aceasta capacitate a organismului uman de a se AUTOREGLA, de a reactiona intr-un mod repetat la acelasi tip de stimuli.
Hai sa-ti un exemplu simplu de automatism:
O persoana de inaltime si greutate medie are o cantitate de aproximativ 5 litri de sange in corp. La fiecare 0,8 secunde inima repeta un ciclu cardiac (in medie) si pompeaza in medie 70 ml de sange . La un puls de 70 – 75 batai pe minut (in medie) rezulta ca in fiecare minut aproape tot volumul de sange din organism trece prin inima o data. De cand ai inceput sa citesti articolul asta inima a continuat sa bata.
Te gandesti vreodata, hai sa imi bata si mie inima mai repede sau mai incet? Niciodata. Lucrurile se intampla automat. Chiar si in situatiile cand esti emotionat sau nervos si inima incepe sa bata mai repede, tot procesul se face automat datorita adrenalinei.
As putea continua la nesfarsit cu exemple de genul acesta dar sunt sigur ca ai prins ideea de baza. Suntem fiinte care transforma aproape orice lucru in automatisme. Creierul nostru ne protejeaza de stres in acest mod. Pentru orice activitate pe care o facem in mod repetat creierul pregateste terenul ca acea activitate sa poata deveni una automata, sa devina un obicei.
William James este unul din pionierii psihologiei moderne. In 1890 a scris o carte de 1200 de pagini, in doua volume intitulata “Principiile Psihologiei”. I-a luat 12 ani sa o termine. Am pus mana pe un rezumat al cartii lui si la un moment dat am dat de urmatoarea afirmatie pe care se bazeaza toata cartea lui:
“99% sau mai bine zis, 99,99% din activitatea noastra este pur si simplu automata si facuta din obisnuinta, de cand ne trezim dimineata pana cand adormim in fiecare noapte”
Schimba-ti obiceiurile si iti vei schimba viata
Pana acum am argumentat ca activitatea noastra zilnica este robotica, bazata pe automatisme si obiceiuri.
Si care este de fapt problema?
Problema este ca atitudinea iti defineste actiunile zilnice, actiunile zilnice iti definesc obiceiurile iar obiceiurile pe care le ai iti definesc comportamentul. Comportamentul iti defineste viata.
John Maxwell spunea ca atitudinea nu este nimic altceva decat un obicei de gandire. Procesul dezvoltarii obiceiurilor – fie bune, fie rele – este acelasi. Este la fel de usor sa-ti formezi un obicei cu rezultate pozitive, pe cat este de usor sa cazi prada obiceiurilor proaste.
Obiceiurile nu sunt instincte; ele sunt reactii sau actiuni dobandite. Ele nu se intampla pur si simplu, ci au anumite cauze.O data ce determinam cauza originala a unui obicei, depinde apoi numai de noi sa-l acceptam sau sa-l respingem. Multi oameni se lasa condusi de obiceiurile lor.
La trainingurile si seminariile pe care le tin, pe mail sau in conversatie apare mereu aceeasi dorinta a oamenilor:
Spune-mi ceva, da-mi o solutie ca sa vad o schimbare cat mai rapid!
Cum sa slabesc 10 kg peste noapte
Zi-mi cum sa fac sa se indragosteasca de mine
ETCETERA ETCETERA.
Oameni buni, nu exista solutii magice care fac transformari peste noapte. Iar cei care vi le promit sunt niste sarlatani.
Te-as minti daca ti-as spune ca te poti transforma intr-o persoana plina de incredere in sine, frumoasa si bogata in doar 24 de ore.
Pana si bunul simt ne spune acelasi lucru. Suntem fiinte care avem nevoie de timp pentru a implementa si a ne acomoda cu anumite schimbari pe care le facem.
Sa slabesti 5kg stand pe scaun si participand la sedinte de meditatie transcedentala sau sa faci bani visandu-te milionar in timp ce vizionezi ultimul episod din Gossip Girl sunt la fel de stupide. Si oamenii totusi cred ca pot ajunge frumosi si bogati prin solutii magice fara sa se chinuie.
Pentru ca organismul nostru functioneaza pe baza proceselor automate, orice schimbare este la inceput intampinata de rezistenta.
Dupa ce esti de acord ca o parte din tine nu doreste sa te schimbi o sa-ti fie mult mai usor sa lucrezi cu tine insuti.
Vrei sa faci o schimbare vizibila in viata ta?
Schimba-ti obiceiurile.
Inlocuieste mai intai un obicei prost cu unul bun si vezi daca asta face o diferenta in rezultatele pe care le aduci. Testeaza timp de 30 de zile un obicei nou si vezi daca te simti mai optimist, mai plin de energie, mai odihnit, mai creativ, mai entuziast, mai putin morocanos, mai sanatos.
Mai simplu decat atat nu stiu ce ar putea sa fie.
Si ca sa vezi ca ma zbat in aceleasi probleme si incerc sa aplic aceleasi lucruri te invit sa mi te alaturi intr-o provocare…
Nu faci schimbari pentru ca ti-e frica…
Am avut recent o discutie cu cineva in care ii spuneam ca incerc sa-mi automatizez cat mai mult afacerea incat sa pot sa dorm pana la pranz si sa fac ce vreau in timpul liber. Logica mea avea sens pana cand Alex mi-a spuns ceva care m-a pus pe ganduri:
– Eu cred ca faci asta pentru ca ti-e frica! Ti-e frica sa te trezesti devreme si sa te implici mai mult in afacerea asta. Automatizarea asta e zona ta de confort.
Am negat vehement si am sustinut ca totul tine de a fi cat mai productiv in cat mai putin timp posibil. Dar ideea mi-a ramas in cap si nu mi-a dat pace.
Apoi a inceput sa ma roada.
Apoi am inceput sa ma gandesc ca are dreptate.
Nu am depus tot efortul pe care puteam sa-l depun pana acum ca lucrurile sa mearga mult mai bine pentru mine
Nu am gandit la scara mare, ci la scara foarte mica
Automatizarile pe care le-am facut in afacerea mea au eficienta limitata si in loc sa imi ofere mai multa libertate m-au prins intr-un cerc in care simt ca nu mai dezvolt nimic la mine.
M-am lasat pe tanjala si in loc sa fiu flamand si alert , sa fiu un model si sa aplic propriile invataturi m-am lenevit si am inceput sa tanjesc dupa comoditate.
Din fericire lucrurile se vor schimba si te invit sa mi te alaturi.
Provocarea de 30 de zile
toate lucrurile bune in viata vin doar atunci cand iesi din zona de confort si faci lucrurile de care ti-e frica.
Stim asta la nivel teoretic, uneori am experimentat in mod constient.
Cum ar fi daca ne-am forma impreuna obiceuri noi, sanatoase?
Cum ar fi daca ai alege azi sa incepi sa faci timp de 30 de zile un lucru care stii ca iti va imbunatati viata, desi ti-e frica sau mereu ocolesti sa-l faci?
Majoritatea studiilor si experimentelor spun ca un lucru repetat intre 21 si 66 de zile devine un obicei, se integreaza in pilotul automat din noi.
Durata depinde doar de complexitatea si greutatea lucrului respectiv.
Sa iti faci obiceiul sa te barbieresti in fiecare dimineata iti va lua mult mai putin decat sa iti faci obiceiul de a face exercitii fizice regulat si a manca sanatos.
Pe TopHabits gasesti un articol interesant despre etapele prin care trece cineva care incepe sa incorporeze un obicei nou si faptul ca la inceput te vei lupta cu rezistenta si “gravitatia” inainte ca acel lucru sa intre pe autopilot.
Ce trebuie sa faci este sa CONTINUI in fiecare zi.
In ce consta Provocarea de 30 de zile:
1. Gandeste-te la un lucru pe care daca l-ai face constant, daca ar deveni un obicei in viata ta ti-ar imbunatati viata. Poate fi orice crezi tu de cuviiinta, important este sa fie ceva ce acum ti-e teama sa faci si continui sa eviti sa faci pentru ca ti se pare greu.
2. Asuma-ti public ca vei face lucrul acesta timp de 30 de zile. Asumarea publica e un factor in plus care te ajuta sa te tii de acel lucru atunci cand nu ai chef. Posteaza pe blogul tau sau pe Facebook ca vei face acel lucru in fiecare zi timp de 30 de zile.
3. Scrie DE CE vrei sa faci acel lucru si DE CE va aduce o schimbare buna in viata ta daca va deveni un obicei.
4. Inscrie-te pe Grupul de facebook “Provocarea de 30 de zile” ca sa vezi prin ce provocari trec ceilalti care s-au apucat de aceasta provocare si sa te motivezi. Functioneaza mai bine sa schimbi un obicei nou daca vezi ca sunt si altii care trag cot la cot cu tine.
P.S. Aprobarile pe Grupul de Facebook sunt facute manual de catre mine. Daca intri dar nu postezi nimic despre obiceiul pe care vrei sa-l implementezi timp de 4 zile, vei fi eliminat din grup. Nu este un grup pentru cei curiosi si care privesc de pe margine.
Nu e nimic personal, prefer sa fie un grup format din 5 persoane active si care se sustin reciproc decat un grup de 1000 de oameni care nu fac nimic sau intra ca sa spameze cu articole de pe siteurile lor.
Ce obiceiuri noi vreau sa deprind in 30 de zile:
1. Ma trezesc in fiecare dimineata la 7 (pana acum de obicei ma trezeam la 11 – 12 pentru ca adormeam noaptea tarziu pe la 4-5 dim)
2. Scriu in fiecare dimineata un articol pe www.succesdublu.ro
De ce ma ajuta asta? Pentru ca ritmul de lucru seara tarziu sau noaptea a inceput sa devina neproductiv si ma face sa ma simt ca o leguma. De cate ori ma trezesc devreme reusesc sa fac de 3-4 ori mai multe lucruri decat inainte si am mai mult chef de viata. Vreau sa scriu un articol pe zi pentru ca cititorii mei merita si pentru ca n-am incercat niciodata sa fac asta in mod consistent.
Sunt doua lucruri care mi-ar aduce un impact pozitiv imens. Au mai fost perioade in care m-am trezit devreme dimineata si in cateva ore imi terminam toate treburile pe ziua respectiva, eram plin de energie. Din pacate obiceiul de a adormi tarziu mereu imi impingea ora de trezire pe la 11-12. Ma apucam de treaba cu greu pe la 4PM cand ceilalti oameni termina de obicei ziua de lucru. Asta imi dadea un sentiment constant de oboseala ca si cum mereu as fi in intarziere cu ceva.
Sa scriu in fiecare zi un articol este lucrul de care mi-a fost mereu cel mai frica. Pentru ca dintre toate activitatile mele scrisul e lucrul pe care il urasc cel mai mult. De cate ori m-am gandit sa scriu zilnic m-am gandit ca nu voi avea suficient timp sa ma documentez sau voi ramane in pana de idei si voi recurge la a scrie articole de 2 paragrafe doar pentru a umple spatiul si imi voi dezamagi comunitatea. Asa ca am scris doar cand am avut inspiratie sau am avut ceva care sa ma arda pe suflet.
Daca as transforma scrisul intr-un obicei m-ar ajuta imens in a-mi exersa mai bine scrisul, organizarea ideilor, mi-ar cizela stilul si m-ar ajuta pe termen lung in tot ce fac.
Asta e tot.
Daca vrei sa tragi cot la cot cu mine si sa exersezi un lucru bun pentru tine timp de 30 de zile lasa-mi un comentariu cu obiceiul pe care vrei sa-l implementezi si intra pe grupul de facebook.
Eu am inceput Azi. M-am trezit la 7.
E 10.30 si am terminat un articol de peste 2000 de cuvinte. Ieri la ora asta dormeam. Ma simt grozav :)
Ne vedem / citim maine.