Paradoxul lucrurilor simple

Unul din lucrurile ciudate pe care l-am sesizat la mine si la multi cunoscuti este ca ne dorim din tot sufletul lucrurile simple si pure si cand dam de ele le complicam in mod voluntar pentru a face situatia mai…spicy.

Situatia are o anumita logica, totusi. Cand spun lucruri simple ma refer la lucruri usor de obtinut, situatii pentru care nu depui efort si esti in avantaj, situatii in care totul este clar, negru pe alb, situatii in care totul merge perfect si totusi faci o tampenie care stii ca va strica echilibrul doar pentru putina adrenalina in plus pe moment.

Rationamentul meu este ca ne plictisim repede de lucrurile obtinute usor. Tindem sa complicam totul din dorinta de a rezolva lucruri si a fi ocupati. Cand totul e previzibil, unde-i farmecul?

Ok, apar momente cand iti plac lucrurile simple, ai parte de ele, nu vrei sa faci vreo prostie si in acelasi timp simti ca asta e cel mai sigur mod de a aluneca pe panta rutinei si plictiselii daca joci mereu pe cartea sigura. Iti ramane vointa constienta ca vrei sa dai ce e mai bun din tine.

Si apoi ? Cum tii in echilibru dorinta nebuna de a face tampenii si a complica lucrurile cu partea din tine care zice : Ok. I’ll stick with it pentru ca vreau sa ma calmez?

Poate ca intrebarile sunt deja raspunsul. Idei?

14 thoughts on “Paradoxul lucrurilor simple”

  1. Buna Adi.
    Iti citesc de ceva vreme articolele deoarece ai un stil mai personal de a prezenta lucrurile si de cele mai multe ori ma regasesc in posturile tale.
    Tine-o tot asa! ;)
    Numai bine!

  2. Ti-am mai spus eu tie…lucrurile simple fac diferenta!
    Imi place zicala “complex prin simplitate”.
    Da…e drept ajungem la rutina cand totul e previzibil, dar exista oameni care vor sa aiba certitudini…care nu cred in neprevazut si pentru care lucrurile neplanuite sunt o notiune straina…
    E drept, nici eu, nici tu nu suntem acel gen de oameni :)

  3. Eu sunt unul din acei oameni care planuieste orice inainte sa faca ceva. Este mai usor in a-ti mentine o ordine in viata.Ma simt bine doar cand totul este previzibil. E ca un program… in fiecare moment stii ce se va intampla. Partea proasta este ca nu totdeauna poti prevede unele lucruri, si aici ies din monotonie. Nu imi place cand nu sunt stapan pe situatie. Fiecare om are un “simplu” al sau, ceea ce lui i se pare un lucru banal, simplu, pt mine poate parea mai insemnat, mai complicat. E o chestie subiectiva.

  4. Credeam ca asta este o trasatura specifica femeilor :). Stiu ca eu una fac asa de fiecare data. Desi spun ca imi doresc si eu in sfarsit ceva simplu, in momentul in care am acel ceva simplu, mi se pare plictisitor si ajung la concluzia ca nu e de mine. Ca imi trebuie adrenalina de care vorbeai ca sa ma simt “alive”, ca vreau ceva “out of the ordinary”, ca incerc din rasputeri sa fug de rutina si de banalitate. Si totusi, cand lucrurile o iau razna, iar tanjesc dupa echilibru, dupa simplitate, dupa “normalitate”, oricare ar fi ea. Sa fie vesnica asta nemultumire o conditie pentru progres sau o fuga de ceva, poate chiar de sine?

  5. La mine nu e asa. In mod normal sunt multumit cu ce am. Cand imi dau seama ca am nevoie de ceva, fac ce e nevoie pentru a-l obtine, dupa care ajung iar in starea default – multumit. Nu fac niciodata nimic de dragul de-a complica situatia. Cel putin nu premeditat. :)
    Iubesc rutina si ma nemultumeste cand sunt scos in mod fortat din rutina.
    Uneori fac si lucruri care imi complica viata pentru moment (cum a fost acum 2 ani cand m-am mutat in China – mi-a luat cateva luni sa ma acomodez, sau acum 6 luni cand m-am lasat de job), dupa care ajung iar la starea de echilibru – multumire si rutina. Ma bucur de ce imi ofera viata si nu vreau sa o complic. E prea frumoasa asa cum e.

  6. Ma regasesc in totalitate in ceea ce ai descris mai sus, si intr-un fel sunt inca in cautare la intrebarea: cum realizezi echilibrul? Mai demult, aveam tendinta sa imi fac viata foooarte complicata. :) Ma simteam motivata si entuziasmata de un subiect doar daca era “destul” de provocator, de unic, sau de complicat. In perioadele foarte incarcate insa, imi doream la nebunie o viata cat se poate de simpla; dar imi era teama ca m-as plictisi repede. :)
    Am trecut peste aceasta teama in momentul cand am avut curajul sa incerc, cum este viata daca o fac mai simpla si mai lejera. Acum am o astfel de perioada, si ma simt super. Desi am dorinta de a “complica” din nou, de data aceasta voi fi mai atenta la “limita”…
    In concluzie, oamenii care au aceasta nevoie de a “trai complicat”, pot mentine echilibrul doar daca gasesc ceva “spicy” in orice lucru din viata lor. Pentru ei, “echilibru” nu inseamna calea de mijloc intre simplu si complicat, ci inseamna un nivel de arousal usor ridicat.

    Fain articol, ne pune pe ganduri. :)

  7. Cred ca noi singuri ne ingreunam viata prin grijile zilnice pe care ni le facem. Ca-s motivate sau nu, ne place sa fim stresati si daca nu avem probleme avem grija sa ni le facem

  8. Lucruri simple gandire complicata = lucruri complicate. Rezolvarea problemei sta in… noi, desigur.;)

  9. simplitatea iti aduc siguranta , care la un moment dat devine plictisitoare , si ceea ce faci e sa te complici putin , pentru a aduce un pic de adrenalina in viata ta ..

Comments are closed.