Norocul unei sanse

Viata este o nuvela ciudata. E formata atât din amanunte, cat si din evenimente. Cine crede ca este de neinvins si de neintrecut este lovit in moalele capului in cele mai dragi momente ale existentei sale.

Zi de zi ne luptam cu multe maruntisuri. Tinem mortis sa le dam o lectie celor care ne-au atacat in mod nedrept. Dorim sa le aratam tuturor ca nu se pot pune cu noi. Ca suntem atat de deosebiti, incat ni se cuvin doar laude. Ca imaginea noastra este de fapt un afis impecabil, lucios si care zambeste de pe cele mai semete cladiri ale lumii.

Mandria ne impiedica sa lasam de la noi. “Nu vreau sa fiu luat drept fraier” mi-am zis de multe ori. Nu vreau sa fac vreun fel de propaganda religioasa. Dar ma gandeam cat de arogant pot fi, in momentele in care nu cedez cu nici un chip. Daca Insusi Dumnezeu si-a sacrificat Fiul pentru a aduce pacea, credinta si zambetul in lumea noastra apasata de conflicte, oare de ce noi, oamenii ne credem mai presus?

Traim intr-o societate a ignorantei. O lume in care ne luptam pentru putere unii cu altii. Si in care, fiecare dintre noi distrugem cate o bucatica a sufletului nostru colectiv. Aducem noroiul in casa inimii noastre si apoi ne miram de ce suntem plini de ura si de resentimente. Intram incaltati in locuinta negocierii avantajoase pentru toate partile, a medierii si a diplomatiei. Ne aratam brutalitatea in cele mai importante momente ale existentei umane.

Si apoi vine nenorocirea. Ne loveste precum un ciocan dintr-o tamplarie de demult. Ne arata cine suntem si cata putere avem de fapt. Ne indica valoarea noastra adevarata. Si cat de mult am castigat prin agresivitate.

Nedreptatea acestei lumi este ca oamenii sunt alesi pe considerente necunoscute noua. Si pentru scopuri vagi. Trasnetul loveste de multe ori la intamplare. Prin unii, ne pedepseste pe toti. Dar, cei sacrificati pleaca dintre noi cu acea privire care ne face sa inghitim in sec si sa ne intrebam oare cat mai putem continua sa dansam la comanda pe aceasta muzica nebuna si asurzitoare…

Vineri, antrenorul focsanean de tenis, George Bucuroiu a murit intr-un groaznic accident de circulatie la Urziceni. Fiul sau se afla in stare grava la Bucuresti. Se intorceau fericiti de la Bucuresti, dupa ce baiatul sau obtinuse licenta in Educatie Fizicia si Sport si se pregatea sa ii calce pe urme. George Bucuroiu a fost antrenorul jucatorului de tenis Adrian Voinea. Cel care a jucat multi ani in echipa de Cupa Davis a Romaniei si care acum 10 ani uimea lumea tenisului mondial cu un sfert de finala de senzatie la Roland Garros.

Atunci cand cei de langa noi ne implora sa le mai acordam o sansa, sa ne gandim ca nu suntem atat de importanti incat sa nu facem asta. Norocul de a oferi si primi o noua sansa nu este dat tuturor.

8 thoughts on “Norocul unei sanse”

  1. Eu chiar cred ca toate lucrurile se intampla cu un motiv…totul are o finalitate. Doar ca pe termen prea lung..termen care uneori poate depasi viata unui om.

    Dar cand ceva groaznic se intampla e aproape imposibil sa stai sa te gandesti la rece ca precis exista un motiv….

  2. Aiurea….totul este absolut intamplator.Noi dam lucrurilor o logica pt ca fara asta am lua-o razna iar in societate ar fi un haos.

  3. Eu va multumesc tuturor.

    E o intrebare foarte grea. Daca toate lucrurile se intampla cu un scop, atunci de ce sunt pedepsiti de multe ori cei care mereu au pus pasiune in tot ce au facut?

  4. nu stiu daca ceea ce unii percep ca pe o pedeapsa e la fel valabil pentru altii. Ceea ce vedem noi e durerea celor din jur, pe care o percepem drept pedeapsa, pentru ca e singura pe care o vedem.

    Mai cred ca e vorba de incercari ale sortii, nu de pedepse. Si uneori, avem nevoie si de obstacole.
    Poate e curd ceea ce zic -in cazul acesta. Dar am convingerea ca suntem prea mici pentru a pune intrebari mari. Sau le putem pune, dar nu putem pricepe… DE CE.

  5. Pentru ca nu avem ambitia de a cerceta si de a lupta mai mult, Miruna. Pentru ca suntem autosuficienti. Pentru ca ne e frica sa visam la mai mult. Si asta pentru ca am descoperi ceva care ar presupune prea mult efort din partea noastra. Un proces de gandire dureros de greu si prea profund pentru niste minti obisnuite cu monotonia vietii.

  6. Sunt unii care se impaca cu ceea ce li se intampla, sunt altii care nu se impaca niciodata si dau mereu vina pe imprejurari, pe soarta sau pe familie pentru situatiile in care ajung si sunt altii care transforma totul , o iau de la zero, isi construiesc viitorul caramida cu caramida chiar daca le-a mai ramas doar o farama de zambet in coltul buzelor

Comments are closed.