Lupta intre satisfactie si placere

Sunt un hedonist si recunosc asta. De cand ma stiu am cautat experiente si senzatii in jurul meu care produc placere. Am invatat sa recunosc placerea in cele mai mici lucruri, sa ma bucur de ea ca un copil, sa invat sa o cultiv si sa o stimulez in altii. Cu toate astea am ajuns sa observ doua diferente destul de mari in experientele pe care le-am trait.

1. Nu toate experientele care imi ofera placere..imi ofera si satisfactie

2. Nu toate experientele care imi ofera satisfactie sunt placute.

satisfactie

 

Spre exemplu, imi plac serialele. Imi place sa vad un serial bine facut, cu o poveste inchegata, in care actorii joaca foarte bine. Ultimul vazut este Sons of Anarchy, chiar inainte de Anul Nou. Au fost zile in care vedeam 4-5 episoade la relaxare totala. O adevarata placere sa urmaresti povestea. Dar nu satisfactie.

Pe de alta parte, sunt lucruri pe care le fac si nu sunt neaparat placute, dar care imi aduc enorma satisfactie. Provocarea cu 28 de dusuri reci este un exemplu. Nu e nici o placere sa stai 5 minute sub apa rece, si totusi la sfarsit am un sentiment enorm de satisfactie. Alergatul pe distante lungi e alt exemplu. E placut sa alergi 2-3-5 km. Dupa 20 –25  km nu mai e deloc placut. Te dor toate, iti vine sa vomiti cand simti ca ai lovit zidul..nu e nici o placere in asta. Cu toate acestea….nivelul de satisfactie e imens cand termini.

As putea continua cu exemplele, dar sunt sigur ca ai inteles diferenta intre situatiile care produc placere si cele care produc  satisfactie.

Care e de fapt problema?

Problema este ca ne-am obisnuit sa alergam dupa placere cand de fapt satisfactia este un sentiment mult mai puternic. Placerea e ceva pentru care de obicei nu muncesti. Ti se intampla. Vine si trece. Si apoi alergi dupa inca o bucatica de placere. Satisfactia vine din faptul ca depasesti anumite obstacole.

Poti obtine senzatia de placere sau chiar fericire fara sa muncesti pentru asta, dar dupa ce se termina, vei simti un gol. Pentru a simti satisfactie, trebuie sa depui efort.

Chimia din spatele satisfactiei.

Am dat recent peste un studiu al unui neurochirurg, Dr. Gregory Berns care a incercat sa vada ce se intampla de fapt la nivel chimic in creier atunci cand traim diverse emotii.

Dr. Berns a ajuns la concluzia ca Satisfactia este rezultatul prezentei crescute a doi hormoni, Dopamina si Cortizol. Impreuna, dopamina si cortizolul cresc intensitatea unei experiente.

Dopamina este hormonul placerii pentru creier. Este hormonul care ajunge in cantitati crescute spunandu-i creierului (cateodata corect, altadata eronat) ca ceea ce i se intampla este bine. In esenta, aproape toate lucrurile noi pe care le faci determna cantitati mari de dopamina, in principal pentru ca atunci cand creierul are de-a face cu lucruri noi, invata. Pentru creier asta e foarte placut.

De fiecare data cand faci sau inveti lucruri noi, creierul ajunge sa fie “inundat” cu dopamina.

Ok.

Cortizolul, pe alta parte, este raspunsul organismului la stres, durere si provocari. Este modul in care organismul raspunde zi de zi la provocarile vietii. Cum apare ceva dificil, stresant, organismul secreta cortizol care imediat ia conducerea “fabricii de energie” si determina care sunt nevoile organismului, cum va fi folosita energia si ce anume va fi ars(glucide, lipide, proteine). Stabilizeaza presiunea sangelui si echilibreaza raspunsul sistemului imunitar. Fara cortizol te-ai simti slabit, te-ai ingrasa peste masura, te-ar durea stomacul si ti-ar scadea presiunea sangvina.

Practic, atunci cand treci prin situatii noi si in acelasi timp provocatoare, pe care le rezolvi, dopamina si cortizolul sunt crescute si ca urmare traiesti sentimentul de Satisfactie.

Vrei sa ai o viata plina de satisfactii? Fa doar doua lucruri:

Invata lucruri noi si depaseste noi provocari.

Poti incepe cu o lista de provocari ca cea pe care mi-am facut eu care sa te tina in priza.

Dr. Berns a facut un studiu si pe maratonisti si ultra-maratonisti. Sa alergi peste 100km in 24 de ore este o activitate extrem de stresanta pentru organism. Cu toate astea, in loc ca participantii sa fie imbatraniti, ei sunt din ce in ce mai in forma si par mai tineri decat sunt. Unul din motivele pentru care apare sentimentul de satisfactie:

Alergatorii au un nivel de cortizol de 10-20 ori mai mare decat normal, imediat dupa o alergare lunga. Cortizolul acentueaza toate simturile si duce la ceea ce numim “drogul alergatorilor” . Este o experienta reala care duce la viziuni, tripuri asemanatoare cu consumul de marijuana sau LSD, dar fara efectele nocive ale acestora.

In rezumat…Satisfactia este rezultatul unor experiente noi si provocatoare…chiar daca acele experiente pot fi dureroase sau neplacute.

Ce se intampla insa atunci cand intri intr-o anumita rutina? La job, in relatie?

Problema cea mai mare este ca rutina este o alegere. Daca te duci de fieare data la acelasi restaurant sa mananci sau mereu incerci doar acelasi fel de mancare…o faci pentru ca te temi ca daca incerci ceva nou s-ar putea sa nu fie la fel de bun ca lucrul cu care esti deja obisnuit. Cu toate astea, realitatea este ca indiferent de restaurant sau de mancare, sau de experienta, niciodata nu vei mai experimenta senzatia pe care ai avut-o prima oara.

Stiu oameni pasionati de ceasuri de mana. Cu toate astea, toti am experimentat sentimentul de plictiseala dupa ce ne-am luat un ceas. Ne-am bucurat de el cateva zile si apoi a trecut.

Creierul tau e foarte bun in a crea asocieri si asteptari si practic, doar atunci cand esti surprins de ceva nou, ai parte de cea mai mare satisfactie.

Ce se intampla cu doi oameni care sunt impreuna de mult timp intr-o relatie? Ajung sa cada in acete tipare de comportament in care unul ii cunoaste celuilalt si cele mai mici obiceiuri si ca urmare incepe sa faca tot felul de presupuneri despre cum s-ar purta partenerul in situatia x sau y. Faptul asta, desi pare linistitor…este cel mai mare inamic al satisfactiei, pentru ca satisfactia vine din lucruri noi.

Concluzie: Fa chiar acum ceva nou si care sa te provoace. Dupa ce vei termina lucrul respectiv, vei vedea diferenta.

P.S. Am promis mai demult ca atunci cand pagina de facebook Succes Dublu ajunge la 20.000 de fani, voi urca si voi coborî 20.000 de scari. E o provocare care stiu ca imi va aduce satisfactie dupa ce o voi trece si ca un mic teaser, am facut un film cu o parte din antrenamentele pentru asta. Priveste si da un share daca ti-a placut.