Arta de a vorbi cu strainii – (1)

handshake Am fost un tip timid in copilarie. Nu imi faceam usor prieteni, de obicei ma izolam cand intram intr-un grup nou sau asteptam ca cineva sa faca primul pas si sa ma “integreze” in discutie. Problema nu era la discutia in sine cat la fapul ca nu reuseam sa trec peste prima bariera : “Astia sunt niste straini, ce pot vorbi cu ei, si mai ales de ce as face-o ?”

Dupa ce am terminat liceul am vrut sa ma vindec de problema asta o data pentru totdeauna si sa scap de frica de respingere pe care majoritatea oamenilor o simt atunci cand incearca sa intre in vorba si sa cunoasca pe cineva nou. Cum am facut ? Am vorbit cu necunoscuti pe strada. Zilnic. Timp de cateva luni. Despre orice. Despre culoarea ierbii de pe trotuar, despre somaj, despre dragoste, despre revolutie, despre caini vagabonzi, despre sucurile acidulate, despre mii de lucruri. Scopul meu era sa ii tin de vorba si sa ii fac interesati. Scopul lor era sa scape repede de mine. Cu cat scapau mai repede de mine cu atat scapam eu de teama de respingere.

A inceput sa-mi placa oamenii. A inceput sa-mi placa sa cunosc oameni noi de la care sa invat. Mai ales daca ceea ce fac ei zi de zi nu se aseamana cu ce fac eu. Trebuie sa-mi tin mintea treaza si alerta si asta se poate doar daca inveti mereu si mereu cate ceva nou. Anul acesta mi-am propus sa vorbesc si sa cunosc cate o persoana straina pe zi. Da. Cate una pe zi. 365 de oameni intrun an. 365 de oameni care imi pot arata lucruri pe care nu le stiu, nu le stiam, nu aveam cum sa le aflu.

Aseara am cunoscut cea de-a 6-a persoana noua din 2009. Doamna Maria. In jur de 60 de ani. Barbatul a parasit-o cand ea avea 23 de ani si deja 2 copii. A fugit cu prietena ei cea mai buna. Doamna Maria a trecut peste soc si si-a crescut fetele singura. A muncit 40 de ani in acelasi loc. Cu banii stransi a deschis 4 magazine in Piata Crangasi care incet, incet au devenit profitabile. Cand sa-si scoata investitia, Basescu a daramat toate magazinele din zona aia construite pe spatiul public. Si-a vandut apartamentul sa scape de datorii si s-a mutat cu chirie. A iesit la pensie dupa 40 de ani de munca cu 130 RON / luna. Atat.

Doamna Maria de 3 luni e sofer de taxi si toate astea mi le-a povestit cand m-a adus acasa aseara de la Romana pana la Drumul Gazarului. Conduce ca Schumacher, zambeste si spune bancuri. Nimeni n-a vrut sa o angajeze la 60 de ani dar a batut la usi pana cand cineva i-a dat o ocazie. Pe care n-a ratat-o. Acum conduce doar in tura de noapte, ca e mai liber si se fac mai multi bani.

Am indraznit sa ii pun o intrebare tinand cont de un lucru care ma framanta de ceva timp :

Daca simti ca esti intr-o situatie fara iesire si stii ca daca vei continua ai posibilitatea sa te afunzi mai tare sau sa iesi cu bine la suprafata…ce ar trebui sa alegi ? Sa continui perseverent sau sa renunti cat mai e timp?

Raspunsul ei a fost simplu :

– Va trebui sa-ti dai seama singur.

In curand urmeaza si partea a doua, cu sugestii pentru a intra in vorba cu strainii, de ce sa o faceti si care sunt avantajele.

25 thoughts on “Arta de a vorbi cu strainii – (1)”

  1. frumos planul tau cu un strain pe zi :) as zice ca e foarte util pentru o persoana pasionata de psihologia oamenilor si probabil afli o multime de povesti interesante de la ei. Am stat si eu de vorba intr-o zi cu un batranel care m-a uimit si sunt atatea persoane destul de singuratice care abia asteapta sa dea de o persoana care sa-i asculte si sa-si spuna povestea vietii lor. Abordatul strainilor indiferent de varsta, de sex, de subiect poate transforma orice introvertit si ii poate creste self-esteem-u’ usor de tot :) Ar fi super daca ai pune cat mai des povesti cu oameni noi.

  2. Prima data cand intru aici dar mai revin sigur…365 oameni noi pe an e bine,dar se poate si mai bine…iar arta este pur si simplu de a vorbi,nu numai cu strainii,sau poate spui ca e un alt fel de arta cea de a vorbi cu cunoscutii,sau poate mai putin importanta?Nu as crede asta…

  3. grozav! atat planul in sine, si ideea de autoeducare destul de simpla, dar nu foarte folosita : ) dar mai ales povestea : )

    ( ps: o sa ma intorc : )

  4. @Andrei, sa creezi o conexiune cu cineva la prima vedere…e o forma de arta.

    @Jo..thx. te astept si maine :)

    @nosfer, o sa incerc sa pun si alte experiente pe masura ce se intampla

  5. Comunicarea in general e o arta,comunicare eficienta si clara desigur…pastrarea acelei conexiuni este tot o arta,usor diferita dar la fel de dificila

  6. Hehe… Interesanta povestea asta cu oamenii. :)Norocul tau ca ai putut sa treci peste timiditate si ca te poti adapta repede unei discutii.
    Eu inca nu am curajul asta. Nu sunt niciodata eu cea care porneste o dicutie.:P In schimb obisnuiesc sa le zambesc strainilor pe strada. Si mare mi-e surprinderea cand imi zambesc inapoi. Eu cred ca e si asta un mod de a comunica.
    Fain articolul. Felicitari! :)

  7. Uite ca am sa incerc. Tu ai si un avantaj daca stau bine si ma gandesc, pentru ca sigur ai mai mult contact cu ei. :) Probabil daca eu incerc sa port o conversatie cu casiera de la un supermarket o sa ma creada cam nebuna. :))Zilele astea nu prea am avut contact cu oamenii, decat de genul:casiera, vecinul de la 2 care oricum nu ma suporta, etc.
    Promit sa incerc (imi fac curaj)si am sa-ti spun ce si cum a iesit, ok? :P

  8. interesant…
    ma gandesc insa ca poate deveni obositor: prea multe povesti, prea multe probleme de ascultat, prea multe persoane de compatimit…

  9. E chiar interesanta ideea ta si sunt convins ca o sa te ajute faptul ca incerci sa cunosti multe persoane diferite. Astept articole pe tema asta in continuare :)

  10. @amalia , de ce sa devina obositor. Nu ascult oamenii ca sa-si spuna problemele ca nu sunt Maica Tereza. Doar ca sa-i cunosc.

    @Sandossu, incerc sa fac poze la fiecare persoana ca la sfarsit sa fac un slideshow :)

  11. o idee frumoasa si calda si personala. extrem de personala mai ales in vremurile astea in care totul este globalizat, la scara mare, raportul cantitativ este mult mai important decat cel calitataiv… whatever…
    imi plac oamenii dar parca imi este teama sa-i mai privesc daramite sa intru in vorba cu ei. sunt multi oameni gri imbracati in negru, brazdati de tristeti si tarasaind agale talpi de plumb. asa sunt si eu, aproape in fiecare zi. mi-e frica de ei si de ceea ce fac ei cu sufletul meu cand ii intalnesc, mi-e frica de mine caci talpile mele parca sunt mai grele decat ieri.
    te imbratisez cu drag si an bun!

  12. Mi s-a intamplat in ultimul timp sa vorbesc cu copii care cersesc; e destul de dureros sa le auzi povestile, insa te face sa te gandesti dacanu cumva poti sa ii ajuti mai mult decat cu banutul pe care li-l dai. Pana acum nu am gasit o solutie; incerc doarsa ii conving sa nu renunte la scoala.

    E absolut adorabil sa vorbesti cu batranii; ei nu te resping niciodata, ba dimpotriva, greu mai scapi de ei :). Mi s-a intamplat la coada la gaz, pe vremea cand nuu plateam utilitatile cu cardul. Timpul trecea mai usor stand de vorba cu cineva…

  13. Interesant :) … aproape ca eu sunt bolnava dupa acest lucru si par a nu imi gasi leac. Sunt undeva intre naivitate-prostie- si nu mai stiu ce altceva. Si eu am fost o persoana extrem de timida in a face un prim contact cu ceilalti. Dincolo de aparenta mea de dura. Fiind si fata si avand parinti mai traditionalisti sloganul a fost mereu in genul “Exista experienta teoretica si experienta practica, unei fete ii sade mai bine sa aiba experienta teoretica!” (Altfel spus de parintii mei, insa in principiu aceeasi idee.) Asa ca atunci cand vad pe cineva simt ca dau in clocot. Vreau sa stiu. Vreau sa vad daca putem avea o discutie cat de cat interesanta. Vreau sa invat daca e posibil ceva nou. Vreau sa aflu, atat cat se poate afla despre experienta de viata a celuilalt. Atat cat se poate spune … pentru ca dincolo de o bariera, celalalt, adica interlocutorul s-ar simti atacat. Si povestile astea ma prind :-) atat de mult ca pot sta ore intregi depanand amintiri si formuland opinii. … E mai greu cand calatoresc cu un frate/sora/prieten(a) toti imi zic ca sunt fraiera/proasta, ca si in somn daca m-ar trezi cineva mi-as divulga toata viata. (Aaaa… uneori primesc carti de vizita,numere de telefon… uneori imi dau EU id-ul de messenger. Il dau si sunt sincera, :-) pentru ca realizez ca unu la suta m-ar mai contacta dupa … practic ii cam stiu viata, nu-i asa? ) Ei, ce sa fac? E bine sau e rau?

  14. wow! sincer eu sunt probabil cea mai timidă persoană din lume. dacă ţi-aş spune că mi-a fost incredibil de greu şi să scriu mesajul ăsta probabil ai râde. oricum, ceea ce vroiam să spun este că postul ăsta m-a pus serios pe gânduri. în teorie pare foarte simplu să renunţi la timiditate, acum o să văd cum e în practica :))

  15. salut adi
    as vrea sa postezi si moduri in care sa intri in vorba cu ei!
    unii daca intri pur si simplu in discutii te cred nebun!!
    mia placut ideea si as vrea sa ne spui de “primul pas”

  16. A intra in vorba cu strainii e ca si vorbitul in public. De ambele ne e frica si putem trece peste asta doar daca ne luam inima in dinti si actionam.
    Eu am fost o persoana timida, cu greu intram intr-o conversatie cu cineva necunoscut; ma gandeam, ce am putea discuta daca nu stim nimic unul despre celalalt?! Tocmai, pentru ca nu ne cunoastem avem atatea sa ne spunem. Asa ca am inceput sa fiu mai zambitoare, mai calda, incercam sa ma apropii de oameni si subiectele de discutie nu intarziau sa apara. Cat despre vorbitul in public, imi caut motive sa o fac cat mai des ca teama sa se estompeze si cu cat o fac mai rar cu atat am emotii mai mari.
    In concluzie, curaj!

Comments are closed.